O șoferiță din comuna buzoiană Scutelnici a trecut astăzi prin momente cumplite, după ce mașina pe care o conducea a luat foc, pe raza localității Smeeni.

Tânăra se afla la volanul unui autoturism Opel care se deplasa din direcția Buzău către Pogoanele.

Anunturi Gratuite Buzau 24

La intrarea pe DN2C, în Smeeni, a observat cum un fum gros venea din compartimentul unde se afla motorul.

A oprit imediat mașina și a coborât, iar în ajutorul ei au sărit câțiva localnici din Smeeni, care au luat stingătorul si au încercat sa stingă flăcările.

Imediat, la fața locului a sosit și autospeciala de stingere a incendiilor de la Primăria din Smeeni.

Focul a fost potolit în câteva minute. La fața locului și-au făcut apariția și pompierii de la ISU Buzău, precum și un echipaj de poliție.

Potrivit smeeni.com, șoferița a suferit un atac de panică, fiind liniștită de câteva femei din localitate, nefiind necesara intervenția echipajelor medicale.

Cel mai probabil incendiul a izbucnit în urma unui scurtcircuit la instalația electrică a autoturismului. Pompierii și polițiștii urmează să afle cauzele exacte ale incidentului.

Loading...