O tânără a murit sâmbătă dimineață într-un incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul nouă al unul bloc de pe Bulevardul Bălcescu, vizavi de sediul Consiliului Județean Buzău. Peste 30 de persoane au fost evacuate din locuințe, în zorii zilei. Flăcările se manifestau violent ieșind pe fereastra apartamentului incendiat.

Pompierii s-au deplasat la fața locului cu o scară de salvare la înălțime, cu un echipaj SMURD și cu o autospecială de stingere. La fața locului a sosit și o și Ambulanță.

Anunturi Gratuite Buzau 24

Pentru că nu s-a putut interveni cu autospeciala la înălțime din cauza castanilor care nu au permis apropierea mașinii pompierilor de bloc, s-a acționat prin interiorul blocului fiind spartă ușa apartamentului aflat în flăcări.

În interior pompierii au dat peste un cadavru carbonizat. Imediat, a fost decalnșată o anchetă pentru stabilirea cauzelor incendiului și împrejurările în care persoana carbonizată a decedat.

Potrivit buzoienii.ro, victima este o tânără de 21 de ani, care stătea singură în locuință, deoarece mama ei lucrează în Italia.

Vineri seara ar fi organizat o petrecere în apartamentul de la ultimul etaj iar conform unor vecini, în timpul nopții, din locuință s-ar fi auzit certuri și o bubuitură. Apartamentul a ars complet, pompierii caută acum sursa incendiului.