Şeful statului socialist a precizat că salariul va fi „indexat” la valoarea petro, criptomoneda venezueleană cu care guvernul intenţionează să ocolească lipsa de lichidităţi şi sancţiunile financiare ale SUA.

 

Un petro este, potrivit preşedintelui, echivalent cu circa 60 de dolari, pe baza preţului barilului de petrol venezuelean.

 

„Am fixat salariul minim, pensiile şi baza salarială pe baza unui petro mediu, la 1.800 de bolivari (noua monedă este ‘bolivarul suveran’, care intră în vigoare luni, după o denominare de cinci zerouri)”, a declarat Nicolas Maduro într-o alocuţiune radio-televizată.

 

La cursul actualului bolivar, venitul minim va creşte de la 5,2 milioane (mai puţin de un dolar la rata de schimb de piaţa neagră, care domină economia) la 180 de milioane (circa 28 de dolari).

 

Această ajustare de 3.464% este cea de a cincea din 2018.

 

Venitul minim, care nu este suficient pentru a cumpăra un kilogram de carne, s-a prăbuşit din cauza unei hiperinflaţii galopante care ar putea atinge 1.000.000% în acest an, potrivit Fondului Monetar Internaţional (FMI).

 

Nicolas Maduro a mai promis că guvernul său va aplica un program strict de „disciplină fiscală”. El a anunţat că statul îşi va asuma timp de 90 de zile diferitele măriri aferente pentru toate „industriile mici şi medii”, fără a preciza modalităţile.

 

„Trebuie să ne limităm la o disciplină fiscală prusacă şi să suprimăm definitiv emisia de monedă (…) spre profitul creării de monedă în producţia de petrol, aur şi turism”, a afirmat el.

 
Citeste mai mult…

Sursa: Money.ro