Polițiștii din cadrul IPJ Buzău au emis de la sfârșitul anului trecut opt ordine de restricție pentru tot atâtea persoane care și-au agresat partenerii de viață sau membri ai familiei.

În baza prevederilor legale care au intrat în vigoare de la sfârşitul anului trecut, poliţiştii au dreptul să emită imediat un ordin de protecţie provizoriu faţă de agresor şi să îl evacueze din locuinţă, chiar dacă este proprietarul.

Anunturi Gratuite Buzau 24

Ordinul de protecţie provizoriu se emite imediat de către poliţişti atunci când se constată că există un risc iminent într-o familie. În doar câteva zile, la nivelul judeţului Buzău au fost emise opt astfel de ordine.

În cazul judeţului Buzău, șapte dintre cei puşi sub interdicţie sunt bărbaţi, dar şi o femeie a simţit rigorile legii. Încălcarea oricărei măsuri dispuse constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an.

Obligaţiile şi interdicţiile dispuse împotriva agresorilor prin ordine de restricţie provizorii devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen.

Loading...