„Constat că declarația pe care am făcut-o recent, referitor la românii care protestează în Piața Victoriei și despre care spuneam că sunt în stradă fiindcă unii ticăloși nu își fac treaba sau nu și-o fac așa cum ar trebui, a trezit și interesul unui prezidențiabil, mai precis al domnului Liviu Plesoianu. Am citit opinia dumnealui și vreau să îi răspund, cu atât mai mult cu cât, domnia sa se dorește Președintele țării, deci reprezentantul tuturor românilor. Stimate domnule Pleșoianu, cetățenii care protestează în Piața Victoriei sunt români. Adică, tocmai oamenii cărora vă doriți să le fiți Președinte. În calitate de primul om al unui stat, așa cum vreți să ajungeți, sarcina dumneavoastră este să îi reprezentați echidistant și corect pe toți cetățenii respectivului stat. Mai mult, să nu semănați ură și nici să nu încurajați un comportament care să ducă la dezbinare”, și-a început Negoiță mesajul, răspunzânu-i astfel lui Liviu Pleșoianu care l-a criticat pentru declarația potrivit căreia oamenii care ies în Piaţa Victoriei sunt aceia care au rămas fără speranţă, iar aceasta se întâmplă din cauza unora care nu-şi fac treaba sau şi-o fac prost.

 

Negoiță a continuat mărturisind că și el simte nevoia uneori să iasă la proteste în Piața Victoriei.

 

„Da, și eu simt nevoia uneori să ies în Piața Victoriei și va voi enumera două dintre nemulțumirile mele, implicit motivele pentru care aș face asta: 1. lipsa transparenței în ceea ce înseamnă cheltuirea banului public și în ceea ce ține de procesul decizional, 2. lipsa unui cadru legislativ coerent și clar, care să ne ajute să ne facem treabă fără blocaje, în mod transparent, rapid și corect”.
Citeste mai mult…

Sursa: Money.ro