Lucrările de refacere a Drumului Naţional 10 Buzău-Brașov, în zona Măgura, sunt în grafic, dau asigurări reprezentanţii Prefecturii care au vizitat şantierul, zilele acestea. Constructorul care realizează lucrările de reparaţie a tronsonului de drum afectat de alunecările de teren susţine că, până în perioada sărbătorilor de iarnă, traficul rutier se va putea desfăşura normal.

Reprezentanții firmei de construcții care realizează consolidarea versantului afectat de alunecarea de teren din luna martie de la Măgura pe Drumul Naţional 10 care leagă Buzăul de Braşov, dau asigurări că circulația rutieră în acest punct se va putea desfășura în condiții normale până în perioada apropiatelor sărbători de iarnă.

În cadrul unei întâlniri convocate săptămâna aceasta de prefectul județului Buzău, Carmen Ichim, responsabilul de lucrare și dirigintele de șantier au adus la cunoștință faptul că, până în acest moment, au fost deja turnate 17 dintre cele 21 de coloane de beton care vor ajuta la stabilizarea terenului, urmând ca până la sfârșitul săptămânii să se încheie această etapă a proiectului.

“În intervalul necesar pentru ca betonul să atingă parametrii optimi de rezistență, firma de construcții va realiza șanțuri și rigole pentru captarea apei pluviale și dirijarea acesteia printr-un canal care subtraversează drumul în acel punct, ultima etapă constând în realizarea unei grinzi transversale care va uni cele 21 de coloane, realizarea unor parapeți de protecție și turnarea asfaltului”, a transmis Instituţia Prefectului, într-o postare pe Facebook.

44717982_2208182369453890_2488230191302705152_o
45422961_2216411101964350_5482856448645922816_o
45715570_2216411675297626_269698215039729664_o

Totodată, de săptămâna viitoare, utilajul pentru forat va fi mutat la km 26+430 unde, de asemenea, există o alunecare de teren activă și unde va avea loc o operațiune similară de consolidare a versantului și refacere a carosabilului.

Cu avizul IPJ Buzău – Serviciul Rutier, circulația în zonă este dirijată alternativ pe o bandă, cu ajutorul semafoarelor, până la încheierea lucrărilor.