Şi-a amenajat pe domeniul public, la marginea orasului Buzău, o fermă improvizată, dar nimeni nu-l deranjează. Este cazul unui buzoian care creşte în mai multe anexe oi şi păsări, probabil pentru comercializare. Straniu este că ferma improvizată, întinsă pe o suprafaţă de 7.400 de metri pătraţi, funcţionează în acel loc de peste 20 de ani.

Deşi bărbatul a fost sancţionat cu amenzi şi somat sa elibereze domeniul public, nimeni nu a luat vreo măsură.

Anunturi Gratuite Buzau 24

La marginea orasului Buzău, în zona Podului de la Vadu Paşii, un bărbat din municipiu a împrejmuit cu gard de plasă sudată pe o suprafată de 7.400 de metri pătraţi. În acest spaţiu generos, aflat în proprietatea municipiului Buzău, el a construit mai multe anexe, unde creşte păsări, oi şi câini.

Mai mult, în urmă cu mai mulţi ani, bărbatul a săpat o groapă în care s-a format un lac, langă digul de protecţie al râului Buzau, unde individul şi-a amenajat propria crescătorie de peşti. Tot pe acest teren, se află abandonate deseuri din plastic si folie sau deseuri de origine animal, adică un adevarat focar de infecţie.

Luni, un echipaj al Poliţiei Locale şi o echipă a Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru SiguranţaAlimentelor a fost din nou în control în zonă. După ce l-au amendat pe proprietarul fermei improvizate, echipele de control au trecut la dezinfectarea terenului.

De asemenea, resturile animale au fost ridicate pentru a fi incinerate. Uimitor este că această fermă improvizată funcţionează în acelaşi loc de mai bine de 20 de ani şi nimeni nu ia vreo măsură pentru desfiinţarea ei. An de an, Politia Locală îi dă amnenzi peste amenzi celui care foloseşte fără drept acest teren, aflat în domeniu puplic al oraşului, fără a se reuşi însă dezafectarea aşa-zisei ferme.

Loading...