Liderul SÎP Buzău, Ion Dobre, a anunțat că în urma unor discuții purtate luni seară cu ministrul Ecaterina Andronescu s-a reușit ca o clasă de liceu să fie salvată de la desființare. Vestea bună îi vizează pe dascălii liceului tehnologic din Beceni. Desființarea clasei era prevăzută în planul inițial de școlarizare aferent anului școlar 2019-2020.

Profesorii de la Beceni au fost singurii care au continuat protestele iniţiate săptămâna trecută, față de ordinul ministerial privind tăierea mai multor clase de liceu.

Anunturi Gratuite Buzau 24

Au obţinut aprobare pentru a protesta, marți, în faţa Ministerului Educaţiei, pentru a se reveni asupra deciziei de desfiinţare a singurei clase tehnologice de la liceul Beceni. Luni seară, însă, a venit o veste bună pentru ei: ministrul Educaţiei a cedat.

Marți, primarul din Beceni a venit la Inspectoratul Școlar, mulţumit de faptul că a fost salvată clasa de liceu la care vor avea acces elevii proveniţi din familii cu posibilităţi financiare reduse.

Între timp, au fost tipărite aproape toate broşurile ce conţin codurile speciale pentru admiterea computerizată la fiecare clasă de liceu din judeţ. După noua modificare, vor fi tipărite broşuri cu o erată referitoare la liceul din Beceni.

Absolvenţii de gimnaziu interesaţi vor putea urma cursurile la Beceni, la profilul “Resurse naturale şi protecţia mediului”.

Sindicaliștii din SÎP Buzău au anunțat organizarea de proteste față de ordinul ministerial prin care sunt desființate clase de liceu la Liceul „Victor Frunză” din Rm. Sărat, Liceul Meserii şi Servicii, Liceul Agricol sau Liceul „Grigore Moisil”, Liceul Berca şi Liceul Beceni, ultimele cu câte o singură clasă de liceu.