La solicitarea Inspectoratului Județean de Poliție Brăila, autoritățile județului Buzău au luat decizia de a închide DN 2B. Restricția vizează, pentru moment, segmentul care pornește de la ieșirea din Buzău către Brăila. În localitatea Vizireni a fost instituit filtru de poliție și jandarmi.

Potrivit IPJ Buzău, la ieșirea din municipiul Buzău se află echipaje de poliție pentru informarea participanților la trafic cu privire la închiderea circulației pe raza județului vecin. Deocamdată se circulă pe segmentul din Buzău al drumului național DN 2B.

Vremea rea va continua cel puțin până marți noapte. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o informare de precipitaţii în general moderate cantitativ, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, polei, vreme deosebit de rece, valabilă în intervalul 19 martie, ora 06:00 – 20 martie, ora 21:00, la nivelul întregii ţări.

Potrivit meteorologilor, temporar vor fi precipitaţii, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, în extindere treptată dinspre sud-vest. În jumătatea de sud a ţării şi la munte acestea vor fi în general moderate cantitativ. Se va semnala polei sau gheţuş, în special în sudul teritoriului, iar vântul va avea unele intensificări. Vremea se va menţine deosebit de rece, mai ales în regiunile extracarpatice.

Powered by WPeMatico