Există riscul ca unii operatori economici să nu se poată conforma noilor ţinte de reciclare a deşeurilor care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2019 şi vor plăti amenzi de 2 lei pe kilogram, a declarat Daniel Anghel, şeful Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică din cadrul PwC România.

Promo
Loading...

 

Potrivit unui comunicat al companiei de consultanţă, remis, vineri, AGERPRES, reprezentanţii Fondului de Mediu şi cei ai mediului de afaceri au fost aduşi la aceeaşi masă în cadrul conferinţei Reciclarea deşeurilor – punct şi de la capăt, organizată de PwC.

 

Discuţiile au vizat cele mai recente modificări aduse în domeniul gestionării deşeurilor prin Ordonanţa de Urgenţă 74/2018, care transpune în legislaţia românească mecanismul larg al economiei circulare care trebuie implementat şi în România cu ajutorul unui set de instrumente şi modele adoptate şi în alte state membre, cum ar fi: „plăteşte pentru cât arunci”, „răspunderea extinsă a producătorului” şi „contribuţia pentru economia circulară”.

 

mai multe, pe capital.ro 
Citeste mai mult…

Sursa: Money.ro