Polițiști din Nehoiu, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat cinci percheziţii domiciliare la persoane bănuite de comiterea unui furt dintr-o casă de vacanţă de pe raza de competență.

Activitățile s-au desfășurat în baza mandatelor emise de Judecătoria Pătârlagele.

Anunturi Gratuite Buzau 24

În urma perchezițiilor desfășurate la imobilele a patru bărbați cu vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani, din Nehoiu au fost ridicate mai multe bunuri ce aveau caracteristici asemănătoare celor reclamate ca fiind furate și pentru care persoanele care le dețineau nu aveau niciun document justificativ.

O parte din bunurile găsite au fost recunoscute de persoanea vătămată – o femeie de 50 de ani din Nehoiu. În urma activităţilor desfăşurate prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 70%.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea provenienţei tuturor bunurilor ridicate pentru continuarea cercetărilor şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.