Repetițiile cu public ale paradei militare au dat startul celui mai mare eveniment de cinstire a eroilor organizat până acum în județul Buzău. Activităţile dedicate Zilei Eroilor şi aniversării Centenarului României sunt organizate de Ministerul Apărării Naţionale şi Primăria Municipiului Buzău. Momentul culminant va fi joi, când pe scena amplasată în fața Cimitirului Eroilor vor urca înalte oficialități ale statului român precum și ambasadori străini.

Seria evenimentelor debutează pe 16 mai, începând cu ora 20.45, când în Piaţa Dacia, va avea loc un scurt concert de muzică militară. La ora 21.00 va începe Ceremonia militară de retragere cu torţe, pe traseul Piaţa Dacia-Aleea Trandafirilor-Bulevardul Unirii-Bulevardul Calea Eroilor-Cimitirul Eroilor.

Anunturi Gratuite Buzau 24

Începând cu ora 21.30, la Cimitirul Eroilor din Buzău, se va desfăşura o Ceremonie militară de rostire solemnă a numelor eroilor căzuţi la datorie în Primul Război Mondial, după care se va continua retragerea cu torţe pe traseul Cimitirul Eroilor-Rond Kaufland Sud-Bulevardul Calea Eroilor-Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu-Cămin de garnizoană-sediul Diviziei 2 Infanterie „Getica”.

În data de 17 mai, între orele 08.00-16.00, în faţa sediului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, va avea loc o expoziţie de armament şi tehnică militară, iar la ora 12.00, o ceremonie militară şi religioasă de reinaugurare a Cimitirului Eroilor din Buzău, în cadrul căreia vor fi depuse coroane de flori la Domul central ce adăpostește Mormântul Eroului Necunoscut, concomitent cu executarea salvelor de tun.

Activităţile vor continua cu Parada Militară Internaţională, începând cu ora 13.00, cu pornire de la Cimitirul Eroilor, pe Bulevardul Calea Eroilor, către sediul Diviziei 2 Infanterie „Getica”. În paralel, zona va fi survolată de avioane F16 și Typhoon și elicoptere de atac. La eveniment va fi prezent ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor.