Mai mulți polițiști, pompieri, cadre medicale și un negociator de la IPJ sunt mobilizați la locuința unui bărbat din comuna Săpoca, sat Valea Puțului, care amenință că se va sinucide. Localnicul s-a retras într-o magazie a gospodăriei, și-a pus un laț de gât, a urcat pe o scară și amenință că se va spânzura.

Pompierii, Poliția și Ambulanța au fost solicitate să intervină de urgență la Săpoca, acolo unde un localnic amenință că își va lua viața. Bărbatul s-a urcat pe o scară cu o funie de gât agățată de o grindă a acoperișului și amenință că se sinucide.

Potrivit localnicilor, bărbatul, în vârstă de 54 de ani, are o problemă de sănătate și pentru că se simțea rău familia ar fi solicitat Ambulanța. Criza s-a declanșat în momentul în care salvarea a ajuns la locuința familiei pentru a-l prelua pe pacient.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Buzău, la fața locului a fost trimis și un negociator din cadrul IPJ.

Powered by WPeMatico