În primele zece, opt sunt din Bucureşti şi două din Cluj, cu note de peste 13, garanţia că vom găsi mâncare delicioasă şi servicii de calitate. Nota maximă primită însă de un restaurant românesc este 15, mai puţin decât în Ungaria, Polonia, sau Croaţia cu restaurante de nota 17. Şi mult sub cele din Occident, care au 19,5, aproape de nivelul maxim de calitate. Totuşi ghidul va aduce mai mulţi clienţi, dar şi turişti din străinătate, spun specialiştii.

Anunturi Gratuite Buzau 24

 

Notele din ghidul Gault et Millau, care pot să ajungă la maxim 20, sunt date pe mai multe criterii. Mâncarea e importantă în proporţie de 70%, dar experţii culinari au ţinut cont de design, creativitate şi aprovizonarea cu ingrediente proaspete. După o jumătate de an în care au vizitat sute de restaurante româneşti, juriul – format din romani pasionaţi de gastronomie, dar şi specialişti internaţionali cu studii în domeniu – a decis: cele mai mari note, de peste 13 le-au primit 11 restaurante: 8 din Bucureşti, două din Cluj şi unul de pe Valea Prahovei.

 

Restaurantul Maize din Bucureşti a primit cea mai mare notă din România — 15, iar bucătarul trei bonete. De altfel, aici lucrează şi Alexandru Petricean – cel care a primit distincţia de bucătarul chef al anului 2018. A învăţat gastronomie în restaurante de top din străinătate alături de cei mai mari chefi ai lumii.

 

Folosirea ingredientelor naturale direct de la producători locali şi inovaţia pusă în farfurie de către chefi au fost punctele care i-au convins în acest restaurant pe evaluatorii ghidului. Astfel, şi Alexandru Iacob, cu o experienţă de 15 ani în domeniu şi o pregătire la una dintre cele mai prestigioase universităţi de profil ″Basque Culinary Center din Spania, este considerat unul dintre ″⁣ marii bucătari ai lumii″⁣. Iar restaurantul la care lucrează, Kane Seasonal Bistro a fost premiat cu două bonete şi nota 14,5.

 

mai multe, pe PRO TV
Citeste mai mult…

Sursa: Money.ro